Romancierul va fi zgârcit cu portretele fizice ale condamnaţilor; în plus, preferă simpla caricatură asemănării. Începe cu a sa proprie, creionată de Gore: “pe Mircea îl cam suflă vântul. E cel mai înalt dintre noi şi cel mai slab. Are genunchii cât măciuliile de ceapă şi urechile-i sunt străvezii. Se chiar poate vedea prin ele” (p. 31). În opinia ultimului comandant al Frăţiilor de Cruce, a lui Constantin Oprişan, şi el aruncat cu ei în acelaşi sorb al vieţii, Mircea “era lung, scheletic, flămând, cu urechile clăpăuge şi foarte urât . (…) Ochii albastru-verzui şi vorba-i deschisă nu-i inspirau teamă, dar îi mai cunoscuse şi pe alţii, cu ochii tot atât de albaştri şi care, sub apăsarea teroarei, a foamei şi-a lipsei de speranţă-n timp, deveniseră fiare” (p. 41). La p. 54 se revine asupra acestei schiţe, cu repetiţii, dar şi cu elemente suplimentare: “Mircea era cel mai înalt dintre ei, avea un metru optzeci şi patru, privirea cea mai galeşă, ochii cei mai scurşi (după mâncare) şi greutatea cea mai mică. Era un schelet; un schelet îmbrăcat într-o piele lividă, cu genunchii măciulii, umflaţi de edemul caşectic şi cu urechile prinse ca nişte toarte de cratiţă pe un craniu pe care l-ar fi râvnit orice student la disecţii.”Am insistat asupra celor trei prezentări, tot mai dezvoltate, deoarece ele constituie şi un exemplu al tehnicii naraţiunii; Marcel Petrişor, în “Fortul 13″, revine întruna asupra aceloraşi mişcări de pândă a uşii (mai ales ale lui Gore), cu privirile şi în special cu auzul, asupra comunicării prin bătaie în perete, cu vecinii, asupra mersului la closetul din capătul culoarului, pentru golirea şi spălarea tinetei, asupra tentativelor de a-şi fura somnul ce le era interzi s. Într-o claustare atât de severă, alte activităţi nu erau permise.

În continuare, ni se îngăduie şi o sumară percepere a fizicului celorlalţi deţinuţi. “Pe gâtul mic, scurt şi îndesat al lui Gore, tuberculoza ganglionară umflase două pungi trapezoidale, făcându-l să arate ca o pară cu codiţa-n sus. Altfel, era sprinţar şi vioi ca un purece” (idem). “Din ţeasta lui Oprişan, ochii sfredelitori sticleau ca doi cărbuni aprinşi. Muşchii nu-i mai rămăseseră decât la fălci, ca să vorbească, la mâini, ca să-şi poată duce sticla cu spută la gură, şi la picioare, ca să păşească până la tineta de murdărie. Încolo, pielea-i învelea oasele ca o traistă sculele de dulgher” (p. 54-55). Se prelungeşte impresia lăsată de el cu: “Se ridicase chiar pe şezut în pat, făcând un efort imens să vorbească. Îl îneca o tuse interioară, vorbele-i şuierau. Mâinile-i erau ca nişte vreascuri, iar ochii străluceau mutându-şi privirea când pe unul, când pe celălalt. Inspirase adânc, voind să-nceapă să spună ceva grav despre toţi”(p. 57-58).

Pe cei din celulele învecinate, îi ‘vedem’ cu ajutorul lui Gore Bolovan, căţărat să-i fure din priviri, pe lângă bec, prin spărtura zidăriei. Iniţial, doar ca siluete. “Mergeau doi câte doi, “înhămaţi”fie la vasul de apă, fie la tineta pe care trebuiau s-o verse în closet. Când era prea plină, unul, cel mai slab de obicei, ţinea cu o mână toarta, iar cu alta se sprijinea în umărul celuilalt. Umblau pe coridor în pas alergător şi, cum aveau şi feţele cadaverice, păreau nişte strigoi zoriţi din urmă să nu-i apuce cântatul cocoşilor în afara mormintelor” (p. 77-78).

Marcel Petrisor – Secretul Fortului 13

Ovidiu Hategan Romania libera Editia Transilvania-Banat

“Aiud. Rapa Robilor.Loc de odihna pentru osemintele unor adevarati eroi martiri ai neamului romanesc.Aici sunt o parte dintre cei care au patimit in temnitele comuniste pentru “vina” de a crede in Hristos si de a-si iubi tara. “

Multumiri d-lui Bogdan Pavelescu pentru fotografii.

http://www.crimelecomunismului.ro

Declaratie

Subsemnatul Jijie Gheorghe , fiul Varteniei si al lui Gheorghe , nascut la data de 10 iunie 1919 in orasul Botosani , judetul Botosani , posesor al cartii de identitate seria ******************************* eliberata de sectia 22 Politie Bucuresti la data de *********** , cod numeric personal **************** , cu domiciliul in Bucuresti , sector * , strada *************** numarul * , bloc **, apartament *, declar prin prezenta ca am fost detinut politic intre 24 Decembrie 1948 si 24 Decembrie 1961.

Locurile de detentie prin care am trecut au fost :

• • • • Ministerul de Interne

      • Penitenciarul “Jilava”

      • Penitenciarul “Aiud”

      • Lagarul “Noua Culme”

      • Lagarul “Periprava”

      • Penitenciarul “Gherla” – septembrie 1952-mai 1953

      • Penitenciarul “Galati” – timp de doua saptamani in anul 1961

      • Arestul Curtii Martiale “Uranus” – timp de trei saptamani in noiembrie 1949

      • Penitenciarul “Vacaresti” – doua-trei luni

In aceasta perioada de treisprezece (13) ani am suportat un regim de exterminare prin lipsa unei alimentatii minime , lipsa de aer , lipsa unor conditii minime de igiena , lipsa totala a asistentei medicale. Faptul ca nu am decedat se datoreaza strict structurii mele fizice atletice (am facut mult sport in tinerete) si faptului ca am fost arestat la douazecisinoua de ani (29) ; deci perioada mea de detentie a coincis cu varsta cand organismul are rezistenta maxima (29 ani – 41 ani )

Fratele meu , Jijie Ioan , a fost arestat si el , dar , datorita faptului ca a fost supus unui regim special de constrangeri , a decedat in penitenciarul Aiud – dupa cum spun actele de arhiva , in 1961-desi eu , cand am fost expediat din “Aiud” spre “Noua Culme” (1958) deja aflasem de moartea fratelui meu de la un invatator pe nume Campeanu care-mi adusese trista veste .

In continuare voi arata cateva din tratamentele inumane la care am fost supus pe durata executarii sentintei :

• • • • • In timpul anchetei din decembrie 1948 am fost batut la talpi (“celebra” metoda “la ranga”) peste bocancii noi pe care-i aveam in picioare pana cand talpile acestora s-a distrus complet(fiecare lovitura de ranga se transmitea pana in creier)

        • Dupa ce s-au distrus bocancii am fost in continuare batut peste labele picioarelor din care siroia sange

        • La un moment dat am urlat sa mi se dea apa , Colonelul Dulgheru personal “satisfacandu-mi” dorinta varsand in prealabil in pahar continutul unui plic.Am crezut ca era ceva destinat sa-mi calmeze durerile si am baut.Dar a fost un drog , probabil “scopolamina”- pentru a-mi anihila vointa – caci am simtit imediat cum nu mai eram stapan pe reflexele mele . In momentul cand au inceput intrebarile , care s-au succedat pana dupa ce am cazut intr-un fel de somn letargic , din care , ca sa ma trezesc si sa pot raspunde intrebarilor eram lovit cu un ciomag gros de cauciuc peste umeri si peste ceafa

        • In cele din urma m-au asezat intr-o patura si m-au dus taras pana la lift si apoi intr-o celula unde am zacut in nesimtire pe ciment pana cand am fost trezit din nou cu lovituri de ciomag pentru a fi dus iarasi la ancheta.

        • Declaratiile scrise si semnate sub acest tratament au fost folosite drept probe in timpul procesului .Inutil am aratat instantei la ce torturi am fost supus (proba mea fiind chiar bocancii distrusi pe care ii incaltasem cand am fost dus la proces) si prin sentinta numarul 1309/1949 am fost contamnat la 10 (zece) ani temnita grea in baza articolului 209 cod penal

        • In timpul anchetei , la presiunile constante : ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , fara sa mi se dea explicatii , despre ce legaturi sa vorbesc , am raspuns ” Am avut legaturi cu mai multi colegi de serviciu” , toti ingineri ca si mine , care au fost condamnati nevinovati : Inginer Iacobescu Stefan – 7 (sapte) ani , Inginer Pop Septimiu – 1 (un) an , Inginer Cumpata Dumitru – 3 (trei) ani si Inginer Luca Niculae – 2 (doi) ani .Eu , care aveam “vina” de a ma intalni cu un fost coleg de liceu pe nume Ion Paunescu , care se refugiase in 1941 in Germania , am primit 10 (zece) ani.

Fratele meu , Ioan Jijie , care avusese legaturi cu comandamentul legionar din tara , a fost urmarit , arestat , decedand in inchisoare de T.B.C. Pulmonar (vezi addenda la aceasta declaratie)

Dupa condamnare am fost dus la Penitenciarul ” Jilava” unde am stat la asa zisul “REDUIT” .Aici , in afara celorlalte lipsuri , am avut de suportat si lipsa aerului – intr-o celula cu dimensiunile in plan de doisprezece(12) metri x cinci(5) metri si cu o inaltime de patru(4) metri ( deci 240 metri cubi de aer) erau inghesuiti 180 de detinuti iar singura sursa de aer – gemuletul celulei – era astupata cu sipci de scandura.Desi afara era “ger de Ianuarie” , pe cei de la primul etaj al priciurilor si pe cei de la “serparie”(sub priciuri-direct pe ciment) “curgea” transpiratia celor de la nivelul superior al priciurilor. ERA CA INTR-O ETUVA ! Detinutii stateau dezbracati de haine si camasi.

Cand eram scosi la asa zisa “plimbare la aer” trebuia sa trecem printre doua siruri de gardieni , condusi de celebrul Ivanica si care , din ordinul directorului , nu mai putin celebrul Maromet , ne loveau cu ciomegele unde nimereau . Un distins ziarist evreu a fost atat de puternic lovit incat s-a prabusit la pamant in nesimtire. Ne-am oprit sa-l ajutam dar potopul de ciomege ne-a silit sa fugim mai departe.Atunci l-am intalnit ultima oara pe fratele meu care , legat cu lanturi la maini si la picioare era in imposibilitatea de a evita loviturile de ciomag , eu protejandu-l din partea dreapta , sarind in sus sa iau eu loviturile in locul lui .Era un cosmar demn de “Infernul” lui Dante.

De la “Jilava” am fost trimis la “Aiud” unde , timp de un an si ceva am fost supusi unui regim de infometare , pana cand am fost scosi la munca in fabrica. De la saptezeci si cinsi (75) de kilograme cat aveam in momentul arestarii ajunsesem la patruzeci (40) de kilograme – cand am avut ocazia (in fabrica) sa ma cantaresc .

Dupa ce am executat o hala foarte mare pentru fabrica , drept “recompensa”am fost dus la celebra “Zarca” , dupa ce am stat o saptamana la carcera pe timp de vara (iulie) – impreuna cu un evreu Bubi Finkelstein – fiindca i-am spus unui informator (Pascaru) al ofiterului politic care urmarea sa-l pedepseasca pe Finkelstein pentru ca nu mai era cherestea in depozit “ca nu are el nici o vina pentru faptul ca administratia penitenciarului nu s-a ingrijit de nevoile depozitului” .

Din “Zarca Aiudului” am fost trimis la “Gherla” unde trebuia sa execut o hala asemanatoare.”Reeducarea” se terminase dar directorul Goiciu si locotenentul Mihalcea erau la fel de inversunati impotriva detinutilor si pentru faptul ca am spus cuiva ca “daca a murit Stalin(1953) , comunistii ar trebui sa se mai potoleasca” am fost bagat la “Zarca Gherlei” cu sfert de ratie alimentara timp de trei(3) luni , ajungand din nou la patruzeci (40) de kilograme.

Dupa trei(3) luni am fost dus din nou la “Zarca Aiudiului” si apoi in celulele de izolare.Cand mi se implinea conditionalul de munca a venit un maior din Bucuresti care mi-a promis ca ma va elibera dar numai daca accept sa devin informator. Am refuzat ! Dupa alte sase(6) luni a venit iar cu propunerea , refuzandu-l si de data aceasta , ramanand in inchisoare pana la expirarea pedepsei de zece (10) ani .Dupa expirarea pedepsei am fost dus la “Jilava” unde ,din nou, acelasi maior a venit cu propunerea de colaborare , la refuzul meu primind trei(3) ani de “administrativ” (in baza ordonantei 10044/1958 si a D.L. 89/1958 , ani pe care i-am executat la “Noua Culme” muncind la cariera de piatra si la “Periprava” – munci agricole.

Cand mai aveam cam un an de executat din aceasta pedeapsa suplimentara am fost luat din nou intr-o ancheta foarte dura (la Ministerul de Interne) pentru ca nu am vrut sa declar despre un coleg de-al meu de facultate ca ar fi fost legionar.

Dupa un stagiu de mai multe luni la Ministerul de Interne am facut un T.B.C. Ganglionar la cot si am fost trimis la “Vacaresti” unde mi s-a pus mana in ghips.Dupa ce mi s-a scos ghipsul am fost trimis disciplinar la “inchisoarea din inchisoarea Jilava” – “celebra” Cazimca. Scurta descriere : pereti uzi , apa permanenta pe jos , lipsa aerului si bezna totala , izolat singur in Cazimca.Cu doua saptamani inainte de termenul de eliberare am fost dus intr-o celula obisnuita cu alti detinuti din care , la termen , m-am eliberat.

“Afara” a inceput un nou calvar: parintii erau bolnavi si batrani iar mie nu mi se elibera un act de identitate ca sa ma pot angaja si sa-i ajut .La fiecare audienta la organele de stat mi se cerea sa colaborez (sa devin informator al Securitatii) pentru a putea beneficia de drepturile firesti ale oricarui om . Nu am acceptat acest “troc” si am primit un act de identitate abia dupa inca doi ani , in urma casatoriei.Inainte de casatorie si dupa am fost permanent urmarit , dupa cum rezulta din dosarul de la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S).

Aceasta imi este declaratia pe care o sustin si o semnez.

15.12.2009                                                                                                     Gheorghe Jijie

Addenda

Despre fratele meu , Ioan Jijie , stiu ca a fost arestat in Bucuresti si a trecut prin anchete extrem de dure , aplicandui-se diverse metode de tortura : curent electric , presiune continua pana la alienare , introducerea lui in celule cu T.B.C.-isti evolutivi pana la contractarea bolii.Dupa acest moment , lipsa totala a asistentei medicale pana cand a avut o hemoptizie masiva (trei gamele de sange si bucati din plamani) . Era prea tarziu pentru a mai putea salva ceva si a decedat la varsta de treizeci si noua (39) de ani .

Acestea stiu despre soarta fratelui meu , Ioan Jijie , pe care le declar , sustin si semnez.

15.12.2009                                                                                Gheorghe Jijie

lucrari semnate Gheorghe Jijie :

Gheorghe Jijie: George Manu – Monografie, Editura Elisavaros, Bucureşti, 2002

Gheorghe Jijie : Un dac cult: Nicolae Petrascu , Editura Elisavaros, Bucuresti , 2005

Gheorghe Jijie : Vica Negulescu-monografie , Editura Vicovia , Bucuresti , 2009

Gheorghe Jijie : traducere si corectare Armata Nationala Romana, Carlos Caballero Jurado,Richard Landwehr, Editura Vicovia , Bucuresti

Semnarea Păcii de la Brest-Litowsk, la 3 martie 1918, a însemnat prăbuşirea frontului şi încetarea războiului în Bucovina. Armata rusă, infestată de bolşevism, se retrage din Bucovina la începutul lunii martie. Un martor ocular descrie astfel retragerea militarilor ruşi din oraşul Siret: ,,…Între 4-5 martie 1918, s-au retras ruşii din Siret. În retragere ruşii jefuiau şi luau tot ce le cădea în mâ-nă…”. Pe data de 6 martie 1918, oraşul Siret este reocupat de armata austro-ungară. În oraş şi district este reinstalată adminis-traţia austro-ungară. În fruntea oraşului, în calitate de primar, a revenit pro-fesorul Sylwester Jariczew-ski, iar în fruntea dis-trictului, căpitanul Peter Josiphowicz. Populaţia refugiată în vara anului 1917 începe să se reîn-toarcă acasă. Pe data de 7 martie, autorităţile încep arestările în rândul româ-nilor care nu au plecat în refugiu în anul 1917. Românii erau acuzaţi de trădare şi cola-borare cu inamicul. Au fost arestaţi: judecătorul Apollo Pătraş, Eugen Colomiţchi cu copii săi Arcadie şi Olimpia, Victoria şi Olga Nastasi şi Simion Silion. În ziua următoare sunt arestaţi intelectualii: Liviu Marian, profesor la gimnaziu, avocatul Eusebie Antonovici, preoţii Constantin Gramatovici şi Ioan Vo-robchievici. După o scurtă anchetă, o parte din ei sunt eliberaţi, iar restul sunt condamnaţi şi internaţi în lagărele din Stiria. Cei eliberaţi au fost puşi sub stricta supraveghere a poliţiei. Preotul Constantin Gramatovici, parohul bisericii “Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, fost primar al oraşului în timpul ultimei ocupaţii ruseşti (1917-1918), este condamnat la ani grei de închisoare şi internat în lagăr. La sfârşitul lunii martie, a încetat subit din viaţă primarul oraşului, Sylwester Jariczewski. În locul lui a fost numit bancherul evreu Abraham Pariser. În luna aprilie s-au întors din refugiu germanii, care au fost evacuaţi în toamna anului 1914, în provinciile Stiria şi Carintia. Ei au găsit gospo-dăriile devastate de război, iar ogoarele presărate cu tranşee, mine şi reţele de sârmă ghimpată, lăsate de beligeranţi. Din această cauză, o parte din terenul agricol a rămas neînsămânţat. La începutul lunii septembrie au fost deschise cele două şcoli poporale din oraş, sub conducerea învăţătorilor Dora Kahan şi Alexander Odowiczuk. Deoarece clădirea gimnaziului a fost grav avariată la sfârşitul anului 1917, gimnaziul şi-a reluat activitatea abia la 24 ianuarie 1919, în clădirea Şcolii Poporale de Băieţi, sub conducerea profesorului Michael Babor, întors şi el din refugiu din Boemia natală. Revoluţia de la Viena din 30 octombrie 1918 a însemnat începutul sfârşitului Austro-Ungariei. La 3 noiembrie 1918, Austro-Ungaria a semnat Armistiţiul de la Villa Giusti: pentru supuşii austro-ungari războiul s-a terminat, iar pentru bucovineni începea un nou capitol al istoriei. Fostul profesor al gimnaziului Alecu Proco-povici face necrologul imperiului în articolul “Dumnezeu să o ierte!”, publicat în ziarul ,,Glasul Bucovinei”. În Bucovina, suc-cesiunea imperiului şi competiţia pentru putere între români şi ucraineni s-a transformat în rebeliunea celor din urmă. La chemarea românilor din Bucovina, ameninţaţi de pericolul anexării provinciei la Ucraina de Vest, Divizia VIII Infanterie primeşte din partea regelui ordinul de a intra în Bucovina. Militarii diviziei au fost împărţiţi în trei detaşamente: “Dragoş” comandat de colonelul D. Gheorghiu, “Alexandru cel Bun”, comandat de colonelul V. Tomoroveanu, şi “Suceava”, comandat de colonelul I. Rotaru. În dimineaţa zilei de 6 noiembrie, deta-şamentul “Suceava” trece graniţa şi eliberează oraşul Suceava. După aproape un secol şi jumătate, a doua capitală a Moldovei, oraşul Suceava, se reîntoarce la Patria Mamă. În aceeaşi zi, soseşte de la Cernăuţi vestea că foştii deputaţi în Dieta Bucovinei Aurel Onciul şi Omelian Popowicz au hotărât să împartă Bucovina în două: partea de nord să revină Ucrainei de Vest, iar partea de sud, României. Graniţa între cele două părţi ale provinciei urma să treacă la sud de satul Bălcăuţi, la est de satul Verpolea şi la sud-vest de satul Dorneşti. Datorită intervenţiei energice a siretenilor, oraşul Siret a rămas la sud de „Linia Onciul-Popowicz”, care urma să împartă provincia în două. În dimineaţa zilei de 9 noiembrie, generalul Iacob Zadik, comandantul Diviziei VIII Infanterie, înainte de a da ordinul de intrare în Bucovina, a spus soldaţilor: „…Vouă v-a păstrat soarta norocul de a păşi cei dintâi pe pământul scump al Bucovinei. Fiţi mândri, arătaţi-vă demni de încrederea ce s-a pus în voi… Doresc spornicie pasului ce faceţi voi şi vă zic: Cu Dumnezeu înainte!…”. Apoi în fruntea detaşamentului „Dragoş” trece graniţa austro-ungaro-română, prin punctul Verpolea (Pă-dureni). Detaşamentul „Alexandru cel Bun” a intrat în Bucovina prin punctul Sinăuţii de Jos. Cele două detaşamente au făcut joncţiunea în oraşul Siret. Ultimul primar austriac, Abraham Pariser, a predat conducerea oraşului fostului judecător Apollo Patraş, întors recent din lagărul Thalerhof. În fruntea distric-tului, în locul căpitanului Peter Josiphowicz a fost numit avo-catul Dimitrie Popovici (Truţă). După 144 de ani de stăpânire străină, oraşul şi districtul Siret s-au întors la Patria Mamă. Iacob Zadik a stabilit cartierul general în „Casa Sbierenilor”, fostul sediu al Jandarmeriei austriece. A doua zi, armata a plecat cu trenul spre Hliboka (Adâncata), pentru ca la 11 noiembrie să ajungă la Cernăuţi, capitala provinciei. La Congresul Gene-ral al Bucovinei, din 28 noiembrie 1918, Siretul a trimis trei delegaţi: Ilie Berlinschi, Damian Nimigean şi Apollo Patraş. La congres a participat şi sireteanul Octavian Gheoghian, medic la Cernăuţi. Din partea polonezilor, la congres a participat fostul deputat de Siret Stanislaus Kwiatkowski. Întruniţi la Siret, delegaţii comunelor lipoveneşti din Bucovina, la 25 februarie 1919, au recunoscut Unirea Bucovinei cu România. Peste câteva zile, preşedintele Comunităţii Israielite din Siret şi preşedintele organizaţiei P.S.D. din Districtul Siret, Carl Wittus Wagner, au recunoscut în numele comunităţii actul de la 28 noiembrie 1918. Ulterior şi liderul germanilor, fostul consilier Peter Kopp, a recunoscut Unirea Bucovinei cu România. La nouă decenii de la aceste evenimente, în oraşul Siret, în afară de străzile Unirii, 28 Noiembrie şi Iancu Flondor, nimic nu aminteşte de Unirea Bucovinei cu România. Statuia Unirii din piaţa omonimă, opera regretatului sculptor ieşean Vasile Condurachi, după spusa autorului şi a culturnicilor sireteni, nu este închinată Marii Uniri, ci provinciilor detrunchiate din România Mare, care se află şi astăzi sub stăpânire străină. Pentru a eterniza acest eveniment măreţ din istoria oraşului şi a provinciei, ar fi bine ca nomenclatorul străzilor oraşului să cuprindă şi denumirile: Strada General Iacob Zadic, Strada Cernăuţiului, Strada 9 Noiembrie 1918 etc. Pe clădirea în care a fost cartierul general al Diviziei VIII Infanterie, respectiv Casa Sbierenilor, să fie pusă o placă comemorativă cu următoarea inscripţie: ,,…În această casă a fost sediul comandamentului Diviziei VIII Infanterie, condusă de generalul Iacob Zadik, care pe data de 9 noiembrie 1918 a eliberat oraşul Siret de sub stăpânire străină. Locuitorii oraşului.” Cred că eliberatorul oraşului, generalul Iacob Zadik, merită din partea siretenilor să i se ridice un monument sau măcar un bust.

Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Şcoala „Petru Muşat” Siret

sursa:www.crainou.ro

mai departe…

“Cand izbucneau anumite conflicte intre noi, el se ruga. Si rugaciunea lui era lucratoare. Ne era rusine, pentru ca el se ruga si noi stiam asta. Atunci nu se ruga cu voce tare, dar fata lui era complet transformata. Noi intelegeam ca se roaga pentru noi si ne opream din cearta. Era intr-o stare fizica atat de proasta pentru ca fusese torturat in Pitesti vreme de trei ani. L-au batut peste piept, peste spate pana i-au distrus plamanii. Dar el se ruga toata ziua. El niciodata nu a spus ceva rau impotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Iisus Hristos” (pr. Gh. Calciu).

mai departe…

In cadrul reeducarii de la Pitesti-Gherla au existat 3 categorii de tortionari .

1.Echipa Turcanu – pregatita din timp ( Suceava)

2.Detinuti care s-au alaturat echipei “Turcanu” imediat si fara sa primeasca nici macar o palma

3.Victime care mai devreme sau mai tarziu au cedat si au jucat rolul de tortionari .

In categoria a doua se incadreaza si doi evrei FUCHS si STEIER despre care se cunosc foarte putine lucruri .

Iata cateva dintre acestea :

A.“Biografii de torţionari : Ţurcanu ( Piteşti ) , Bogdan Alexandru -zis Ţanu ( Piteşti , Gherla ) ,
Puşcaşu Vasile , Nuţi Pătrăşcanu ( Piteşti, Tg.Ocna ) ,
Alecu Mărtinuş, Livinski Mihai, Păvăloaie Vasile ( Piteşti, Gherla ) , Pop Cornel,
Gherman Cori ( Piteşti, Canal ; mai trăeşte ! ) , Petrică Ion ( Piteşti, Canal ) ,
Oprea Gheorghe( Piteşti, Canal ; mai omenos ) , Burculeţ Viorel ( Piteşti, Canal ; s-a pocăit ! )
Bogos Constantin ( Piteşti ; după eliberare, drept recompensă , a devenit cadru universitar la Iaşi .Trăieşte ! )
Cobuz Druga, Steiner Ion şi Fuchs ( Piteşti şi Canal ; evrei )”    -  sursa : http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/cdandara/ldandara/p2_2/pcr_1945-1965_p2.pdf

B.“Nici unul dintre cei 5 ofiteri condamnati nu si-a ispasit pedepsele. Este demn de remarcat ca dintre detinutii care au fost capetenii ale reeducarii, Fuchs si Steier nu au fost judecati niciodata pentru crimele la care au fost partasi si nici Alexandru Nicolski, Marin Jianu si Nemes, generali de Securitate – trei dintre cei mai importanti organizatori ai experimentului Pitesti.” – sursa : http://www.romanialibera.ro/a121096/fenomenul-pitesti.html

C.“Criteriul de selectare a inculpatilor. Toti sunt legionari, desi din declaratiile si procesele verbale de interogatorii rezulta clar ca la comiterea ororilor au participat si detinuti apartinând altor orientari si
organizatii politice: Titus Leonida, national taranist, Fuchs si Staer, evrei sionisti,” – sursa : http://www.ghidpitesti.ro/articol-ne-Viorel-Gheorghita—Sub-semnul-ororii-depline—Reeducare-demascari-procese-%281%29.html

D.“Ajuns la locul meu si luându-mi imediat pozitia impusa, constat cu uimire ca Fuchs si Miulescu au trecut în echipa lui Turcanu. Când si cum s’a produs trecerea, nu pot sa-mi dau seama! Probabil în timpul celor zece minute cât am stat la toaleta…. sau poate în timpul noptii, dupa sinuciderea lui Serban.
Dar sunt atât de preocupat de propria-mi soarta si de surprizele ce le va putea aduce ziua care de abia a început, încât aceasta metamorfozare trece pe planul doi. Nu-mi vine totusi sa cred ca Miulescu, care a stat împreuna cu noi ceilalti sase luni la Jilava, tunând si fulgerând împotriva comunistilor si nici chiar Fuchs, cu toate ca-l cunoastem de numai cinci saptamâni, sa treaca la atac împotriva noastra….
Turcanu pare mai sever ca niciodata! îsi roteste privirea peste noi, sfidator, nemilos, enigmatic.
Prin fata mea trece Fuchs, în pas lent spre fereastra. E planton. Ramâne acolo un timp; scruteaza orizontul sau poate numai se gândeste la noua lui postura.
Se întoarce; am curajul si-mi ridic ochii spre el. Privirile ni se încruciseaza. îsi închide ochii, de parca ar vrea sa spuna: nu-mi cere prea mult.
La rândul lui, Miulescu, în capul celalalt al camerei, nu îndrazneste parca sa se dezlipeasca de patul de fier de care e rezemat. Cu ochii pierduti, imobil, îmi dau seama ca e un alt om decât cel de acum sase zile, când ne gaseam în subsol. îmi pare ca un om venit din alta lume, caruia i s’a dat aici un rol ce nu si-l imaginase.
Dimineata ne trece întepeniti pe prici, muti, îngân­durati. Dupa masa primim bataia generala, la care Fuchs si Miulescu nu iau parte. Poate e o regula a uceniciei în lumea robotilor!
Seara, Turcanu, caruia nu i-am auzit vocea toata ziua, ne spune grav:
- Mâine veti începe sa va faceti demascarile exterioare. Veti fi scosi în grupe de câte opt si într’o camera
de pe culoar, va veti face declaratiile în scris. Nu uitati formula, pe care clasa muncitoare v’o cere: eu, subsemnatul bandit … declar.” -sursa : http://www.ghidpitesti.ro/articol-me-Grigore-Dumitrescu—Demascarea—Capitolul-IX.html

E.“si-au asumat sarcina de anchetatori si de schingiuitori ai celorlalti detinuti. Numele câtorva dintre ei: Burcanu, Livinschi,Popa Tanu, Martinus, Morarescu, Fuchs, Gherman, Titus Leonida, Sofronie, Steier. Un grup nu prea mare, dar eficient. Ei au declansat reeducarea, la început pasnic, dar tot ei mai apoi i-au dat un caracter sângeros.” – sursa : http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=61

F.“Teşu Solomonovici: “ Am întocmit această “listă neagră”   cu o strângere de inimă.Nume după nume,  înşiruite alfabetic,  mărgele negre ale unui întreg supliciu .Cei care au anchetat , cei care  au torturat,  cei care au păzit  în închisori şi lagăre,  aparţin,  din nefericire,  neamului meu, alăturaţi  listei  “eminenţei cenuşii”  ale represiunii  comuniste, pe evereii nomenclaturşti ai sistemului.  Am vrut să renunţ, am fost sfătuit  să renunţ,  dar nu a fost  posibil. (…) Fuchs: provenit din loturile condamnate ptr.sionism; în timpul « reeducării »   de la Piteşti,  executant fidel al ordinelor lui Ţurcanu;   în 1951, transferat la Canal pentru a continua « reeducarea », a murit la Capul Midia.Steier  Iosif: torţionar la Piteşti, în timpul « reeducării »;  nejudecat  cu  grupul  Ţurcanu, pemtru că  nu fusese legionar;  condamnat pentru tentativă  de trecere  a frontierei,  şi-a ispăşit pedeapsa la  colonia Peninsula , fiind apoi eliberat.

G.“La închisoarea Piteşti au mai apărut doi tineri evrei, torţionari de mâna întâi, care au avut un rol dubios. Aceştia au fost FUX şi STAIER (sau STAINER).Se ştiu puţine lucruri despre aceştia. Totuşi, câte se ştiu sunt  suficiente pentru a-i plasa in rândurile organizatorilor masacrului.Unul dintre ei era chiar nepotul lui Dulgheru (Dulberger). Ambii au fost mascaţi cu condamnări mici pentru tentativă de “trecere a frontierei”.Nu se ştie precis care din aceştia a dezvăluit altor deţinuţi in închisoarea Oradea că la închisoarea Piteşti se va proceda la reeducarea studenţilor.Această dezvăluire s-a făcut înaintea tatonărilor tăcute de Securitate la sfârşitul anchetelor din anul 1948 – cu mine şi cu alţi studenţi.Rolul acestor tineri evrei era de a-l supraveghea pe Ţurcanu. De a supraveghea aplicarea tuturor procedurilor satanice la care au fost supuşi studenţii.

S-a constatat – în final – că scopul principal al “Ţurcaniadei” nu a fost descoperirea activităţilor nedeclarate în timpul anchetei la Securitate, ci distrugerea personalităţilor. Transformarea tinerilor în monştri de factură comunistă.Moneda a fost bătută pe scopul descoperirii lucrurilor ascunse de deţinuţi la Securitate pentru a fi mascat celălalt scop, acela real, avut în vedere: Dezumanizarea, deserestinarea, desnaţionalizarea tineretului naţional-creştin.Am aflat că după procesul “Ţurcaniadei” şi după ce întreaga mişelie a “transpirat”, descoperindu-se autorii şi scopul avut în vedere, Dulgheru (Dulberger), a fost luat la zor de către conducătoxii comunităţii evreieşti din Bucureşti. Nu pentru fapta savărşită, ci pentru că n-a fost destul de abil şi a implicat în această monstruozitate pe evrei. Dulgheru a plâns in faţa lor.E greu de dovedit acest lucru,.. Dar de o sută de ori este mai greu să mă convingă cineva pe mine că nu a fost aşa…

H.Marturia lui Octavian Tomuta (supravietuitor Pitesti-emisiunea “In fata dumneavoastra” – Vartan Arachelian TVR 1995)  care ii prezinta pe FUCHS si STEIER drept : ” fosti comisari , condamnati pasami-te pentru trecere frauduloasa a frontierei si care au fost INSTRUCTORII ECHIPEI LUI TURCANU , la inceput , pana s-a pus pe roate reeducarea “

Şi acum voi relua din nou firul mărturisirilor.” – sursa : “Masacrarea studentimii romane Pitesti-Gherla-Aiud” -Gheorghe Andreica

Concluzia celor de mai sus :

1.Fuchs si Steier sunt mentionati tot timpul IMPREUNA (oare de ce?) si toti “marturisitorii” reeducarii ii prezinta drept tortionari de prim rang(chiar ORGANIZATORI ai masacrului).

2.Fuchs si Steier erau evrei , nu erau legionari (?!) , oare cum de au ajuns la PITESTI ? Sa fie pura intamplare sau erau oamenii securitatii de dinainte ? O potentiala explicatie ne da Gheorghe Andreica : ” Rolul acestor tineri evrei era de a-l supraveghea pe Ţurcanu. De a supraveghea aplicarea tuturor procedurilor satanice la care au fost supuşi studenţii.”

3.Desi au fost tortionari , Fuchs si Steier nu au fost anchetati , judecati si condamnati in procesele de mai tarziu , cel mai probabil eliberandu-se dupa expirarea pedepsei .

4.Despre soarta lui Fuchs sunt date contradictorii (“marturisitorii” reeducarii nu cunosc soarta lui dar sunt foarte interesati de aceasta , Tesu Solomovici ne spune ca a murit intr-un accident la Capul Midia ) dar o sa incercam sa facem putina lumina .

Iata un prim document  – fisa matricola a detinutului FUCHS IOSIF (sursa : Institutul pentru studierea crimelor comunismului)

Informatii EXTREM DE INTERESANTE care se desprind de aici :

1.IOSIF FUCHS avea de  executat o condamnare de 3 ani ( 8.10.1948 – 8.10.1951) pentru tentativa de trecere a frontierei (Ungaria)

2.nu se stie exact unde si-a ispasit pedeapsa de la condamnare pana (si cand ) a ajuns in PITESTI dar  la 5.06.1950 este transferat din PITESTI  la colonia Valea Neagra de unde a fost eliberat INAINTE DE EXPIRAREA  pedepsei la 1.06.1951 ( in loc de 8.10.1951) avand calificativele “Purtare-BUNA” si “Readaptat-DA”

3.Parinti : Samuil si Lotti (decedati la momentul arestarii lui Iosif in 1948)

4.Nascut la 18.oct.1920 la SIGHET

5.Starea sanatatii cand a ajuns la VALEA NEAGRA – “SANATOS”

6.”semne particulare : TATUAJ MANA STANGA A4343 – NUMAR DETINUT LAGARUL AUSCHWITZ ” - FUCHS a trecut pe la Auschwitz si a supravietuit , ca sa ajunga mai apoi TORTIONAR in reeducare.

Cu aceasta informatie in minte (detentia la Auschwitz , numele mamei – LOTTI – si locul nasterii – SIGHET ) ajungem la documentul urmator :

INCREDIBIL ! Pe site-ul Muzeului Holocaustului YAD VASHEM gasim aceste informatii :

1.Baza centrala de NUME ale victimelor holocaustului

2.FUCHS LOTTI nascuta in 1880 la Sighet ,vaduva , decedata la 18.05.1944 la Auschwitz , tipul materialului : marturie personala , marturie trimisa muzelui Yad Vashem : de catre FIU , YOSEF FUKS , la 20.05.1955

Sa fie vorba chiar de mama lui FUCHS al nostru ? Sa fi supravietuit el asa cum spune si fisa matricola (spre deosebire de TESU SOLOMOVICI care ne spune ca a murit la CAPUL MIDIA ) ? Sa fi instiintat el in 1955 muzeul holocaustului de moartea mamei lui la Auschwitz ? Tot ce se poate ! Pare ca se mai face putina lumina . Urmatorul document ( aceeasi sursa) mai arunca in schimb umbre ale indoielii . Si vis-a-vis de subiectul acestui articol , dar si la modul general  , vis-a-vis de modul de intocmire al aceste baze de date (de la YAD VASHEM) ale victimelor Holocaustului . Iata-l :

1.Baza centrala de NUME ale victimelor holocaustului

2.FUKS LOTTY nascuta in 1892 la Sighet ,maritata cu SHMUEL (atentie la fisa matricola a lui FUCHS – tatal – SAMUIL) , decedata in 1944 la Auschwitz , tipul materialului : marturie personala , marturie trimisa muzelui Yad Vashem : de catre o ruda ,SHVARTZ SARA  la 10.04.1957

Sa fie vorba oara de aceeasi persoana ? Numele coincide , locul nasterii coincide , numele sotului (tatal lui Fuchs al nostru) coincide , o mica diferenta (12 ani ) la anul nasterii .

Chestiunea ramane deschisa. Dar pare din ce in ce mai plauzibila varianta ca FUCHS sa fi fost un colaborator de vaza (daca nu mai mult de atat ) al securitatii. A fost tortionar inrait .Este foarte plauzibila si varianta lui Andreica citata mai sus . A fost eliberat inainte de termen din puscarie . In anul 1955 lua legatura cu YAD VASHEM si depunea marturie vis-a-vis de soarta mamei lui ( Nu se stie daca era inca in Romania , sau plecase in alta parte (Israel)) . Invit si alti “interesati” de subiect sa impartaseasca parerile/documentele lor .

P.S. Din pacate , nici Yad Vashem nu ne ajuta foarte mult , parca mai rau adancindu-ne in incertitudini . Iata de ce :

1.Baza centrala de NUME ale victimelor holocaustului

2.FUKS(FUCHS) EUGEN nascut in 1907 la Sighet ,numele mamei LEA (atentie la fisa FUCHS LOTTI-LEA) , decedat in 1942 in URSS  , tipul materialului : marturie personala , marturie trimisa muzelui Yad Vashem : de catre frate , FUKS YOSEF la 20.05.1955(!!!!!!!)

Simpla coincidenta de nume ? Putin probabil. Este vorba de acelasi FUKS YOSEF , care la aceeasi data (20.05.1955) inainteaza marturia sa muzeului Holocaustului vis-a-vis de fratele lui mai mare (cu 13 ani mai mare) Fuchs Eugen , decedat in URSS in 1942 , nascut in Sighet . La intrebarile “cum si de ce a ajuns in URSS FUKS EUGEN ” si “cum a murit” numai Dumnezeu (sau …cine stie ) poate raspunde.

Si iata ca acelasi Fuks Yosef a mai avut si o sora . Deci mama si doi copii (Yosef si Sara ) ajung la Auschwitz , al treilea copil Eugen moare in URSS (tot victima a SHOAH-ului) iar tatal SAMUIL/SAMUEL are o soarta necunoscuta (in prima fisa despre FUCHS LOTTI se spune ca era vaduva in 1944 )

1.Baza centrala de NUME ale victimelor holocaustului

2.FUKS(FUCHS) SAROLTA-SARA nascuta in 1905 la Sighet ,numele mamei LEA (atentie la fisa FUCHS LOTTI-LEA) , decedata in 18.05.1944 la Auschwitz   , tipul materialului : marturie personala , marturie trimisa muzelui Yad Vashem : de catre frate , FUKS YOSEF la 20.05.1955(!!!!!!!)

DUMNEZEU SA-I IERTE .

————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————

SURSA DOCUMENTELOR : http://www.yadvashem.org

“Use of Content

Text and image files, audio and video clips, and other content on this website is the property of Yad Vashem – the Holocaust Heroes’ and Martyrs’ Remembrance Authority (“Yad Vashem”) and may be protected by copyright and other restrictions as well. Copyrights and other proprietary rights in the content on this website may also be owned by individuals and entities other than, and in addition to, Yad Vashem. Yad Vashem expressly prohibits the copying of any protected materials on this website, except for the purposes of fair use as defined in the copyright law, and as described below.

Fair use of copyrighted material includes the use of protected materials for non-commercial educational purposes, such as teaching, scholarship and research. Unless otherwise noted, users who wish to download or print text and image files from this Web site for such uses may do so without Yad Vashem’s express permission, provided that they comply with the following conditions:

· The content may only be used for personal, educational or noncommercial purposes;

· Users must cite the author and source of the content as they would material from any printed work;

· The citation must include all copyright information and other information associated with the content and the URL for Yad Vashem’s website;

· None of the content may be altered or modified;

· Users must comply with all other terms or restrictions which may be applicable to the individual file, image or text;

All use of the abovementioned materials is subject to the protection of the rights of third parties in such materials, if any, and nothing in the aforesaid, or the display of such materials by Yad Vashem on its internet site, shall be construed so as to create an assumption of obligation or liability by Yad Vashem regarding the use of such materials or the responsibility for obtaining the permission of third parties for use thereof.”

————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————

15.12.2009

iata cateva noi informatii .. in incercarea mea de a descoperi mai multe despre soarta lui “FUCHS” :

Pe site-ul de internet http://www.jewishgen.org descoperim un cont/nume FUCHS JOSEF , cu parintii Samuel (Shmuel) FUCHS si Lotti SZMUK (nascuta: 1892, Sighet Maramures, Romania ,decedata 1944, Auschwitz) ….este chiar “FUCHS” al nostru .

Aflam de aici inca cateva informatii interesante despre bunicii din partea mamei ai lui “FUCHS” si anume : bunicul Cali (Betzalel) SZMUK (nascut: 1845, Sighet , decedat : 1905, Sighet) si bunica Eva (Chava) ADLER (nascuta :: 1854, Hungary,decedata : 1930, Sighet)

Si uite ca apar si fratii/surorile lui JOSEPH/IOSIF/YOSEF FUCHS/FUKS/FUX/FOX : Marci FUCHS ,Mandor FUCHS ,Sari (Sara) FUCHS ,Jeno FUCHS ,Terry FUCHS ,Joli FUCHS .Intr-o cautare similare am putut identifica  unchii , matusile si verii lui FUCHS IOSIF – mai exact frati si surori de-ai mamei lui (Fuchs Lotti nascuta SZMUK ) si copiii acestora.In continuare , tot pe site-ul muzeului holocaustului de la YAD VASHEM descoperim urmatoarele :

1.Baza centrala de NUME ale victimelor holocaustului

2.FUKS(FUCHS) ETUS nascuta inSLOVACIA , decedata in 18.05.1944 la Auschwitz   , tipul materialului : marturie personala , marturie trimisa muzelui Yad Vashem : de catre cumnat  , FUKS YOSEF la 20.05.1955(!!!!!!!) – deci Fuchs Etus este cumnata lui Fuchs Iosif – maritata cu unul din fratii lui Iosef al nostru (care dintre frati oare ? )

Si uite ca mai descoperim un frate de-al lui FUCSH IOSIF si anume pe JENO – atat din datele de la Yad Vashem cat si din cele de la JewishGen

1.Baza centrala de NUME ale victimelor holocaustului

2.FUKS(FUCHS) JENO nascut in Sighet Maramures Romania in 1907 , dat disparut in timpul razboiului la Kursk , URSS  drept victima a batalioanelor de munca fortata unguresti    , tipul materialului : lista victimelor batalioanelor de munca fortata maghiare .

————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————

08.01.2010

Tot  site-ul de internet http://www.jewishgen.org ne ajuta sa descoperim si un unchi al lui Fuchs Iosif si anume Ignatz Szmuk ( frate al mamei lui Fuchs – Lea/Lotti Fuchs) – si el decedat tot la Auschwitz. Aflam mai departe si urmasii lui Ignatz Szmuk si anume cele doua fete ( VERISOARE PRIMARE ALE LUI FUCHS IOSIF) – Hedi si Livia

Hedi Szmuk ( devenita ulterior Fried) depunde si dansa marturie la Yad Vashem pentru pierdera tatalui :

Hedi Fried (nascuta Szmuk) si Livia Frankel (nascuta Szmuk) au supravietuit holocaustului si prin intermediul Crucii Rosii Internationale au ajuns in primavara lui 1945 in Suedia unde traiesc si astazi , Hedi Fried fiind autoarea mai multor lucrari despre holocaust si experienta personala , inclusiv la editura VREMEA – lucrarea : ” Franturi dintr-o viata , drumul la si de la AUSCHWITZ” :

Hédi Fried – Swedish Writer of Romanian Origin

Born 1924 in Sighet, Transylvania (Romania), eldest of two sisters

Married in June 1948 to Michael, a fellow Survivor, three children. Husband dies in September 1962

Education

• June 1942 – Bacalaureat Cluj, Hungary
• June 1943 – Teacher´s Exam, Miskolc
• June 1957 – B.A. in Psychology and Pedagogics at Stockholm University

Auschwitz Experience

• May 1944 – Transport to Auschwitz
• April 1945 – Liberation at Bergen Belsen
• July 1945 – Arrival to Sweden

Professional Career

• September 1945 – Household work followed by factory work, office work and studies
• 1962-1972 – Manager of own business in Medical Supplies
• 1972-1977 – General Manager of an American Company
• 1980 – M.A. in Psychology, Stockholm University
• From 1984 – Director of Café 84, Psychosocial Day Care Center for Survivors
• From 1990 – Therapy groups of Child Survivors and Second Generation. Dialogue Seminars. Holocaust Lectures and Seminars in High Schools and Colleges, Advisor to the Government.

Affiliations

• 2000 – Member of Forum for Living History, planning Committee for the future Swedish Holocaust Museum and Educational Center

Publications

• 1990 – Fragments of a Life, published in England, translated from Swedish original
• 1991 – -“- Large Print Ed. -“- -“-
• 1992 – Skärvor av ett liv, Stockholm, Natur & Kultur
• 1993 – -“- Russian transl. “ Moscow
• 1995 – Livet tillbaka, Stockholm, Natur & Kultur
• 1995 – Fragments… German translation publ. in Germany
• 1995 – Fragments… Hebrew transl. published in Israel
• 1996 – Fragments….The Road to Auschwitz publ. in Nebraska, US.
• 1997 – Café 84; A Social Daycare Center for Survivors and their Children, in Past Trauma in Late Life, Ed. L.Hurt, M.Marshall Ch.Rowlings, Jessica Kingsley Publ. London
• 1998 – Sweden and the Holocaust publ. in An International Study in Trauma and Healing Ed. J. Kestenberg & Ch. Kahn Praeger, Westport
• 2000 – “A third Life; From an Earthquake in the Soul to a Meaningful Life” Swedish original
• Different publications in Swedish and English journals and newspapers.
• 2002 – Fragments… Rumanian transl. Publ. in Bucarest
• 2003 – “Livets pendel”, to be published in January., Natur & Kultur

Prizes and Awards

• 1997 – Swedish Geropsychologist Organization for untiring humanitarian work
• 1997 – Stockholm County, for work against xenophobia
• 1998 – Swedish Government “Illis Quorum ” for educational and therapeutic work
• 1999 – Swedish Peace Price
• 1999 – European of the Year
• 2000 – Culture Prize for fighting for a human and democratic culture
• 2000 – Award from De Nio for cultural activity
• 2001 – Award from Stockholm Jewish Community

sursa : http://romania-on-line.net/whoswho/FriedHedi.htm

Iata in continuare si cateva  fotografii relevante pentru “cazul nostru” din cimitirul evreiesc de la Sighet :

Posted in REEDUCARE -Suceava , "Experimentul" Piteşti , Gherla , Targu Ocna , Canal , Ocnele Mari , Targsor , Aiud etc Tagged: Anticomunism, apocalipsa, auschwitz, biserica, canal, comunism, detentie, eroi, Eugen Turcanu, evrei la Pitesti, fenomenul pitesti, fisa matricola, Fuchs, Fuchs si Steier, Fuchs si Steiner, Fuks, Fux, gherla, Holocaust, istorie necenzurata, minciuna, Mişcarea Legionara, puscarie, razboi, REEDUCARE -Suceava , "Experimentul" Piteşti , Gherla , Targu Ocna , Canal , Ocnele Mari , Targsor , Aiud etc, securisti, securitate, sfinti, soviets, suferinta, teoria conspiratiei, tortionari, URSS, viitor, WWII, Yad Vashem ]]> http://vladenko.wordpress.com/2009/10/29/soarta-tortionarului-fuchs-pitesti/feed/ 14 vladenko fuchs1 fuchs2 fuchs lotti fuks loty FUCHS EUGEN FUCHS SAROLTA-SARA JewishGen2 JewishGen3 JewishGen5 fuchs etus fuchs Jeno JewishGen6 jewishgen12 JewishGen10 Hedi Fried IMG_2002 IMG_1967 IMG_1978 http://vladenko.wordpress.com/2009/10/26/tablitele-ororii/ http://vladenko.wordpress.com/2009/10/26/tablitele-ororii/#comments Mon, 26 Oct 2009 10:23:36 +0000 vladenko http://vladenko.wordpress.com/?p=1787 ]]> Cartea “Tăbliţele de săpun de la ITŞET-IP”, semnată de profesorul Mihai Buracu, apărută la editura MJM din Craiova face parte din aceeaşi tematică a scrierilor sale şi se circumscrie aceluiaşi domeniu – “infernul concetraţionar românesc”.

mai departe…

Inainte de a fi incarcerat la Canal a trecut, din ‘49 pana in ‘51, prin infernul de la Pitesti si a supravietuit.

mai departe…

sursa: http://www.bukovinasociety.org

Te cunosc prea bine și te prețuiesc prea mult ca să nu răspund la invitația ta.

Ceaușescu este un subiect pe care toată lumea îl simplifică, fie ca să-l înjure, fie ca să-l laude. Eu, dacă am azi cuvinte de prețuire, o fac numai în numele meu, nu știu de ce crede dl Dan că o fac în numele poporului român! Am eu o astfel de autoritate? Nici măcar nu visez s-o am! Exprim și eu o părere, adică așa mi se pare mie că stau lucrurile, dar sunt convins că peste un an, voi vedea altfel lucrurile, dacă se vor ivi elemente noi. Favorabile sau nu lui Ceaușescu, le voi băga la computerul cu care umblu toată ziua pe umeri, și om vedea la ce concluzii vom ajunge.

Dacă m-aș apuca să-i fac lui Ceaușescu inventarul complet, cred că aș avea de reproșat o căruță de păcate, de greșeli, de nebunii! Mai grave decât cele de care-l acuză dl Dan! Dar lucrul pe care l-am descoperit după 1990 este că nu se confirmă o mulțime de abuzuri ale „mult prea iubitului”, și mai ales nu se confirmă crimele pe care cu toții i le puneam în cârcă înainte de 1990. Nu mi se pare o acuzație serioasă aceea că ar fi încercat Ceaușescu să-l omoare pe Goma, de exemplu. Nici măcar Goma nu susține una ca asta. Întâmplător cunosc cazul lui Virgil Tănase, care a fost dat dispărut și răpit de securitate. După câteva săptămâmi a apărut Tănase la Paris viu și nevătămat. Totul fusese o înscenare a DST pentru ca Mitterand să aibă motiv să suspende vizita pe care trebuia s-o facă la București, motivele reale fiind altele. Câteva săptămâni presa franceză titra numai pe prima pagină despre dispariția lui Tănase. Când acesta a apărut, vestea că totul a fost mai nimica, a fost publicată cu literă mică, într-un colț de pagină obscur!

Nu cred că sunt mulți cei care l-au urît pe Ceaușescu mai mult decât l-am urît eu. Dar după1985 am început să/mi schimb părererile, căci am început să-mi dau seama că anti-ceaușismul de la Europa Liberă era de fapt anti-românism!
S-ar putea să exagerez, dar o fac sub impresia odiosului asasinat din decembrie 1989 și mai ales din pricina dezastrului care a urmat! Iar mai presus de orice, spre deosebire de cei care mă acuză că bat câmpii atunci când vorbesc de bine despre Ceaușescu, eu am primit o mulțime de informații care nu circulă pe nicăieri la dispoziția publicului. Așa am ajuns la concluzii mult diferite de ceea ce gândeam eu însumi înainte de 1990. De exemplu azi știu că cultul personalității lui Ceaușescu, care ne-a făcut pe toți să vomităm de exasperare și dezgust, căci căpătase forme paranoice, nu a fost comandat de Ceaușescu și nici nu i-a făcut plăcere. Cei care l-au organizat și întreținut nu erau toți niște lingăi ordinari. Ci unii au făcut-o cu subtil profesionism, în cadrul unei diversiuni gândite de KGB pentru a ne face pe noi să reacționăm invers la spectacolul de prost gust care ni se servea aproape zilnic. A;a am ajuns sa-l uram pe Ceausescu,mai ales din pricina acelor spectacole nenorocite!

Marele nenoroc al lui Ceaușescu – o spun cam toti din anturajul lui, a fost nevastă-sa, care a fost tot timpul manipulată de Mossad prin Mihai Florescu şi Ion Ursu.
Unii, mai de stânga, mai “comunişti” îmi reproşează că am o părere  bună despre Corneliu Zelea Codreanu sau despre Ion Antonescu. Am făcut publică această părere chiar şi înainte de 1990. Alţii, cu totul alţii, mai de dreapta, îmi reproşează că laud performanţele Ceauşescului. (Unele, nu tot ce a făcut!) Nu cred că este corect din partea criticilor mei! Dacă am dreptate când vorbesc despre unul, de ce n-aş avea dreptate şi când vorbesc de celălalt? Nu vreau să mi se dea dreptate, ci m-aş bucura să ştiu că-i fac pe compatrioţii mei să cadă pe gânduri şi să admită că s-ar putea înşela atunci când îl înjură fie pe Ceauşescu, fie pe legionari. Cunosc riscurile la care mă expune sinceritatea. Dar nu este vorba de sinceritate cât de conştiinţa mea de român, de naţionalist, care vede poate uşor deformată realitatea, înfrumuseţând-o. Dar nici dl Dan nu are dreptate, sigur nu are dreptate când îi reproşează lui Ceauşescu că a construit Casa Poporului. Nu admit să-i reproşem cuiva că a avut ambiţia să construiască în România cea mai mare clădire din lume! Nici nu trebuie să fii mare naţionalist ca să te bucuri de asta!

Dl Dan face o lista intreaga de acuze la adresa lui Nicolae Ceausescu. Ca sa raspund mi-ar lua o pagina pentru fiecare raspuns. Asa ca, pentru a continua acest dialog lamuritor, i-as propune dlui Dan sa aleaga numai una sau doua dintre marele pacate ale lui Ceausescu, care decurg dintr-o atitudine si actiune personala a acestuia, si sa discutam in detaliu acel aspect. Dar sa nu fie vorba de Canal, caci nu este de inteles cu ce a gresit CEausescu, daca s-a gandit ca eu as putea pleca de la Bucuresti pe o ambarcatiune cu care sa ajung le Constanta navigand tot timpul pe apa. Ca constantean am visat la aceste canale, dar a venit tov Iliescu si a pus capat unei intreprinderi pentru care numele lui Ceausescu este chiar nedrept, in mod elementar nedrept, sa fie hulit! Astept deci un text mai convingator din parte dlui Dan.

Cu urari de bine …tutulor, Ion Coja

Articolul D-lui Prof. Ion Coja “Cuvînt pentru cei care îl urăsc mai departe pe Nicolae Ceaușescu”

Dragul meu Vlad,

In aceasta clipa SUNT DEZAMAGIT.

I-am respectat o mare parte din actiunile si parerile D-lui Coja pana acum. DAR  PRIN ACEST ARTICOL FACE O MARE GRESEALA.

Cred ca intentiile dumnealui  (de a descoperi adevarul despre Ceausescu) sunt bune, dar ADEVARUL FUNDAMENTAL CARE RAMANE este ca, indiferent ce lucruri bune o mai fi facut Ceausescu, EL A FACUT CEL MAI MARE RAU ROMANIEI IN ULTIMII 45 DE ANI:

DIRECT -PRIN GUVERNAREA ABERANTA MAI ALES A ULTIMILOR ANI –

SI INDIRECT – PRIN SECURISTII SI NOMENCLATURISTII PE CARE EL I-A CRESCUT SI CARE DE MAI BINE DE 20 DE ANI CONTROLEAZA TARA ASTA.

Afirm cu toata responasbilitatea:

1. Ceausescu a urcat toate treptele unui sistem criminal!

2. Ceausescu a guvernat un sistem criminal.

3. Ceausescu s-a inconjurat doar de lachei si incompetenti.

4. Ceausescu a sprijinit demolarea de zeci de bisercii.

5. Ceausescu a decis sa bage tara in proiecte costisitoare si ineficiente (Canalul, Casa Poporului, etc)

6. Ceausescu a incercat sa-i asasineze pe Goma, Tanase, Lovinescu.

7. Ceausescu este vinovat de moartea a mii de femei care, in incercarea de a scapa de sarcini nedorite, au murit incercand sa faca avorturi ilegale (Nu sunt adeptul avortului, dar este dreptul fiecaruia sa decida cati copii poate sa aduca in mod responsabil pe lume).

8. Din ordinele lui Ceausescu au murit oameni la Timisoara, Cluj, Bucuresti pana la 22 dec. 1989.

Dl. Coja nu are dreptul sa decida iertarea lui Ceausescu decat in nume propriu, dar nu in numele unui intreg popor care a suferit SI INCA SUFERA de pe urma incomptentei, imbecilitatii si aberatiilor lui.

DL. COJA SE ILUZIONEAZA – Ceausescu n-a iubit Romania. El s-a iubit IN PRIMUL RAND PE SINE si, in bolnavul sau cult al personalitatii, ne-a transformat intr-un popor de  APLAUdaci.

Daca iubea tara, n-o aducea la marginea prapastiei. (Faptul ca  n-a stiut, sau ca n-a vazut sunt scuze pentru un presedinte de asociatie de locatari, nu pentru un presedinte de tara comunista care avea putere TOTALA asupra sistemului)

PS: SA NU UITAM CA SI ELENA CEAUSESCU A ORCHESTRAT ARDEREA CADAVRELOR DE LA TIMISOARA,  A CAROR CENUSA A FOST ARNCATA LA GROAPA DE GUNOI!

Dan.

Buna seara,

Buna seara , imi cer scuze pentru intarzierea cu care va raspund. Am fost rapit de o serie de alte amanunte.

Basarabie robită

Din Bugeac până ’n Hotin,

bubă neagră si venin.

Din Orhei până’n liman,

junghi şi ţeapă de catran.

Cerul supt, cu şolduri slabe,

stă’ntr’o rână pe cocioabe.

Zarea zace ’nvineţită

ca o piele tăbăcită.

Mlaştinile, în pustie,

fumegă otravă vie.

Putrezi, racii si răspării

pe sub secetele ţării.

Luna pare ştreang si cange, -

soarele, pe picioroange…

Iese Foamea’n drum oloagă,

răşchirată pe mârţoagă,

si cum horcăe, beteagă,

la oblânc, într’o dăsagă,

sună numai căpăţâni

si ciolane de rumâni.

Iese Foamea’n drum jegoasă,

luna-i stă pe umeri coasă.

Când rânjeste,

pârjoleste,

si când geme,

ca’n blesteme,

vine molima – strigoiul -

ca să joace tontoroiul.

In amurg, ’naintea porţii,

văduvele-si chiamă morţii.

La răspântii, ca besmeteci,

plâng orfanii, trenţe, peteci,

umbre de sperietori

pentru corbi si pentru ciori.

La răscruci,

bătrâni năuci

scuipă scrum, oftează tuci,

îsi fac cruci

si trec năluci…

Gem căruţe spre Tighina

cu oftica si neghina.

Foame… pielea stă pe oase

ca o scoarţă viermănoasă.

Foame… pântecul se suge,

prins de şiră cu belciuge.

Foame… cleiul mâinilor

lins de limba câinilor.

Apele din Cogâlnic

înghit stârvuri de calic,

dar la praznic venetic

joacă luna din buric…

Ghiare lacome, de ciumă,

prind oftatul şi-l sugrumă,

si pe drumuri lungi de brumă

smulg troiţele din humă.

Sub harapnice cu sfârcuri

cad bisericile’n smârcuri.

Strâmb, prin şanţuri cu nămoale,

numai cântecul de jale

mai cutează să rămâie

împăiat ca o momâie…

Peste viaţă, peste ţară,

boleşniţa ca o fiară,

iar de-a lungul si de-a latul

veneticii ca bubatul…

Uite, ghiara hrăpăreaţă

cum ne’nfulecă din viaţă,

si ne fură soarele,

sângele, hambarele,

ziua, dimineţile,

cerul si fâneţile, -

si ne lasă,

si ne lasă

numai foame si pucioasă

si luna rânjind, cleioasă,

lângă geam proptită’n coasă…

de Radu Gyr , 1940

Colindul robului

Pe malul Trotuşului

Cântă robii Domnului

Înjugaţi cu jugul Lui.

Dar cântarea lor e mută,

Că-i din suferinţă smulsă,

Şi-i cu rugăciuni crescută.

În inima robului

Domnu-Şi face ieslea Lui

În noaptea Crăciunului.

Flori de crin din ceruri plouă

Peste ieslea Lui cea nouă

Şi din flori picură rouă.

Stă un copilaş în zare

Şi priveşte cu mirare

O fereastră de-nchisoare.

Lângă micul copilaş

S-a oprit un îngeraş

Ce-i şopteşte drăgălaş:

Azi Crăciunul s-a mutat

Din palat la închisoare

Unde-I Domnu-ntemniţat;

Şi copilul cel din zare

A venit la închisoare

Să trăiască Praznic mare.

de Valeriu Gafencu

In loc de rugăciune

In seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,

Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,

Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină

Ce-mi pâlpaia altdată in candela din gând.

Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-ţi oferi

Să-Ti stâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara

Si de puţinul suflet ce îl păstram ca sara

Să am ca tot creştinul cu ce Te omeni.

Zadarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blând,

Azima calda-a rugii n-o vei avea la cină

Si-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină

In seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.

Demostene Andronescu

Era o noapte jefuită de stele.

La fereastra nădejdii , zăbrele.

La uşa salvării , lăcate,

iar frunţile noastre palide , înnoptaseră toate.

Când in mijlocul nostru a izbucnit , ca o flacără neagră , ura,

focul ei a topit îintr-o clipă

gând,suflet,aripă,

toate din tot – şi n-a mai rămas decât zgura.

Baroase cumplite sparseră tăcerea

în cioburi de răcnete mari cât durerea.

Ţăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer

Martirii ardeau pe ruguri de ger…

Atât de cumplite au fost suferinţele

că mulţi dintre noi în noaptea aceea şi-au pierdut minţile ,

iar alţii şi-au pierdut veşnicia.

Din cei ce-au trecut pe acolo , numai morţii trăiesc

asemenea lui , aşijderea ţie ,

iată ,de pildă,eu umblu,vorbesc,

dar viaţa mea nu-i,prietene,decât o moarte vie.

Ah,Doamne,iată-mă aici la ceasul comorilor

Îmbraţişându-mi durerea sub lespezi de patimi şi chin.

Aştept Învierea,aştept Arhanghelul zorilor,

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh ,

Amin.

de Sergiu Mandinescu

La fereastra robilor,

Cântã îngerii în cor

De cu searã pânã’n zori,

Au venit colindãtori,

Îngerii nemuritori,

Încãrcati cu dalbe flori.

Refren:

Lãsati copii sã vinã

Sã-mi aducã din grãdinã,

Dalbe flori de sãrbãtori,

Dalbe, dalbe flori.

Cântã robii omnului

Înjugati cu jugul Lui

Pe malul Trotusului.

Dar cântarea lor e mutã,

Cã-i cu suferintã smulsã

Si cu rugãciuni crescutã.

Refren: …

Stã un copilas în zare

Si priveste cu mirare,

O fereastrã de’nchisoare.

Lângãmicul copilas,

S’a oprit un îngeras

Ce-i sopteste drãgãlas.

Refren: …

Azi Crãciunul s’a mutat

Din palat, la închisoare

Unde-i Domnu’ntemnitat.

Si copilul cel din zare

A venit la închisoare

Sã trãiascã praznic mare.

Versuri si muzica de Valeriu Gafencu

Adeseori noaptea, cand linistea-i grea,
Eu tai cerceveaua cu secera lunii,
Cobor pe o sfoara subtire de stea
Si sar peste ziduri si fug ca nebunii.

Pe campuri pustii, prin parloage amare,
Pe unde tipenie de-om nu apare,
Prin trestia ploii, prin smarcul cel greu
Strabat departarile dorului meu.

Tresar speriat d’un hatis ce m’apuca,
De-un damb ce ranjeste, cu sange pe bot.
De stranii coclauri ma sterg – o naluca,
Si rauri umflate ma’nghit si ma scot.

Ma’mpiedic, ma prind ragalii de picioare
Si ramuri cu gheare m’apuca si ele.
Padurile astea sfarsi-se-vor oare?
Amarnic ma smulg din prinsorile grele

Si-ajung pe meleaguri ce-mi par cunoscute.
Cleioasa e glia ce glezna mi-o tine
Dar iau in spinare padurile slute
Si tarina toata o trag dupa mine.

Pe strazile noptii, in targul sarman
Naluca-mi pribeaga acum se strecoara,
Cu fuga marunta de ciuta usoara,
Sa-si stinga oftatul si dorul avan.

Stai, umbra! Aceasta e casa batrana.
O, cum de cazura’n paragina toate?
Ciulinii, ca anii, urcara pe coate
Si poarta se tanguie, stramb, in tatana.

Maicuta, maicuta! cu maini de zapezi,
Jaraticul dorului stinge-mi-l bine!
Taticule, tata! nu iesi sa ma vezi?
De ce va jucati de-a ascunsea cu mine?

Sunt eu, evadatul din temnite crude,
Venit sa va strang langa pieptu-mi o clipa.
Dar nimeni nu vede si nimeni n’aude.
O bufnita numai, ce sare si tipa.

Prin camere goale cu usile sparte,
Zadarnic tot caut, zadarnic tot strig.
Doar bufnita tipa-a pustiu si a moarte,
Strangandu-ma, vajnic, cu gheare de frig.

O! cum a pierit veselia de-alt’ data
Cu zburdalniciile copilaresti.
Si sora serafica, grija de tata,
Si mama ce coase si spune povesti.

Dar unde sunt anii – feericii-mi, sacrii-mi?
Gasesc intr’un colt de odaie pustie,
In praf, jucarii dintr’o copilarie
Si lemnul icoanelor sterse de lacrimi.

Ruina a zidului amaraciunii!…
Iar Eclesiastul mi-apare in gand
Rostindu-si versetele desertaciunii.
Si trist, ma trezesc din cosmare, oftand!

(Aiud, 1964)

de Constantin-Aurel Dragodan

În camera muribunzilor din Aiud

temnicerii bat cu ciocanul de lemn in gratii

şi ordonă

să fie scoase cadavrele afară.

Azi a scăpat de osândă

un bătrân dascăl nationalist,

un tânăr poet,

care n-a publicat nici un vers

si ciobanul print

legionarul Vlahiei.

Scrâşnesc balamalele ruginite,

pocnesc zăvoarele, lacătul geme.

S-a închis uşa la cavoul cu stafii.

In noaptea pustie,

strigătul bufniţei

a rămas

singura strigare vie.

Ion Avădanei zace pe spate,

trupul ros de boală nu-l mai doare.

Se simte uşor

ca un fulg, ca o nălucă.

Ochii mistuiti de febră contemplă

jocul mincinos al umbrelor de pe tavan.

Camera muribunzilor se dizolvă in netimp.

Ion Avădanei

porneşte in o lungă călătorie

pe cărările stranii ale vietii

prin coşmarul amintirii.

Oare,

nu ti-a furat mintea

o vrăjitoare zăludă,

Ioane?

A fost odată ca niciodată

dealuri verzi,

o casă cu livadă de meri,

cerul albastru al copilăriei,

pârâul cântător din Bucovina,

tata, stăpân şi rob pe ogoare,

mama, cumintenia pământului,

risipită in neodihnă şi lacrimi.

Apoi, balada Fratilor de Cruce,

pe potecile tăinuite ale dorului de tară

in umbra troitei cu focuri in codru.

Voinicul cu şapte vieti

s-a luat la trântă cu zmeii,

cu vârcolacii, cu iazmele vremii.

O, tu, tinerete, zbor neînfricat!

La fiecare prag, la fiecare vamă

jandarmi cu baioneta la armă.

Beciuri umede, celule, tribunale,

lanturi, cătuşe, zăvoare, gratii, sentinele

sârme ghimpate,

până la soare, până la stele.

Trec in goană turbată

anchetele,

curtea martială,

stârvul temnitei

batalioanele mortii,

crivătul stepei,

şi morti şi morti fară număr.

Pe refuzatii nuntii eterne

Ii invită iarăşi

bârlogul Securitătii,

camera de tortură,

brain-washingul,

roabele cu jug,

minele de plumb,

aiuduri, gherle,

cuşti de beton.

In camera muribunzilor

lumina face explozie.

În jur se adună

toti ce au fost,

toti cei care nu mai sunt.

Din perete se desprinde

o bătrână cu maramă, catrintă şi zâmbet amar.

Doi ochi mari, blânzi, adânci

ca o noapte nemărginită

îi învelesc, îi desmiardă fruntea.

Sărut mâna, mamă, sărut mâna.

De când te aştept!

Nu credeam să vii!

De acum vom fi împreună,

mereu împreună…

Ion Avădanei, moare fericit.

Aşteptam zadarnic

un gest salvator:

un pluton de executie,

o cameră de gazare,

un călău cu barda.

Cerul nu se îndura.

Cândva, undeva, de mult

Se întâmplau minuni.

Acum a rămas veşnica

atotputernica:

tortura,

tortura,

tortura!

Ehei!

Ştiinţa a făcut progrese uriaşe.

Priveşte cu dispret

spre Katyn

spre Auschwitz

spre Dresda şi Hiroşima

E noapte.

In jurul puşcăriei

galopează

cavalerii apocalipsului.

Trece un tren spre Curtea de Argeş.

La Trivale latră un câine.

Pe priciul cu rogojini

cu miros de puroi, de sânge, de fecale

ne prefacem că dormim

cu mâinile deasupra păturii.

Sinuciderea interzisă!

Plumbul topit al tăcerii

circulă in fiecare fibră.

Dincolo de marginile lumii,

unde îngerii au aripi frânte

se îmbrătişează şi plâng fară lacrimi,

împietreşte timpul.

de Nicolae Calinescu

Pleoapele de scânduri s-au lăsat pe zare,

Înfrătite-n taină, noaptea şi tăcerea

străjuesc de-avalma triste, încăperea

unde-o za mai cântă, când un gând tresare.

Jos, pe rogojina zdrentuită-n veghe,

nu-i decât o rană şi doi ochi luceferi,

când râd pândind din umbră ciurdele de neferi…

Gândul ars de foame se sfinţeşte-n zeghe,

Vânătă e coapsa. Roasă de cangrene

ca şi chipul celui ce l-a-mpuns cu ură.

Zâmbetul iertării-i flutură pe gură,

ciutură de stele-i scânteie sub gene.

Când şi când o tuse, obosită, stinsă,

sfâşie tăcerea in felii egale…

Pe podea se iscă roşii, mici petale,

apoi totul tace… tace carnea-nvinsă!

de Dumitru Bacu

In temnitã la Aiud

Unde pãsãri nu se-aud,

Ferecat în lanturi grele

Si închis între zãbrele,

rabd tãcut si’n mine mut,

dor de sfântã libertate,

svârcolindu-se de moarte,

strigã’ntruna,

zi si noapte,

JOS MINCIUNA!

VREAU DREPTATE!

Vreau pãmânt pentru tãrani

Si lanturi pentru tirani.

Vreau sã lupt

Si trupu-mi supt,

Sã-l slobad si’ntreg norod

Sã-l urnesc

Si sã zdrobesc

Fãrã milã toti tiranii,

Trãdãtorii si dusmanii.

Vreau ca ROMÂNIA MARE,

Sã nu fie închisoare

Pentru noi,

Cei multi si goi,

Ce-am luptat

Si-am apãrat,

Glii strãbune, libertãti,

Sfânta Cruce si dreptãti.

Noi de când este pãmântul,

Mereu jalea ne-a fost cântul,

Iar dureri

Si sfinte vreri,

Ne-au cãlit

Si neclintit,

Zid clãdit-am la hotare

Sã’nfruntam hoarde barbare.

Dela Decebal strãbunul,

Motenit-a tot românul,

Dor de glii

Si’n vitejii

Tot mereu,

Cu Dumnezeu,

Am dus steagul, falnic brad,

In vifor si’n Stalingrad.

Trãdãri, cu sânge am plãtit

Si caznã multã-am suferit

Pentru ei,

Cei cruzi misei,

Ce-au vândut

Al Tãrii lut

Si-au fugit ca niste lasi,

Lãsând Tara la vrãjmasi.

Trudã multã si amarã

Pâine nu-i în trista Tarã.

Cei bãtrâni

Sunt dati la câini,

Iar cei mici

Sunt otrãviti

Si crescuti în legi pãgâne

Sã ucidã si sã fure.

Toatã avutia Tãrii,

Dela Tisa’n tãrmul Mãrii,

Din pãmânt,

Din munti, din cânt,

Tribut greu,

Ne-o ia mereu,

Ce-i ce-au nãvãlit sinistru

Si-au furat bãtrânul Nistru.

Toate temnitele’s pline,

De dureri si de suspine.

In Carpati,

Pãrinti si frati,

Sunt ucisi

Si schingiuiti

De cãlãi, ce’n bãi de sânge,

Vor pe roti dreptãti-a frânge.

In biserici jefuite,

Stau altare pângãrite.

Iar pe drum,

In foc si scrum,

Ruguri vii,

Stau mãrturii,

Crucile, sã înspãimânte,

Gloatele plânse si mute.

Peste tot, pe und’te duci,

Sunt morminte fãrã Cruci

Si martiri

Ucisi de sbiri,

Impuscati si aruncati

Zac în sant,

Legati’n lant,

De le plânge-a lor ursitã,

Trista gloatã’nflãmânzitã.

In temnitã la Aiud,

Vreau de tulnic glas s’aud,

Printre gratii sã rãzbatã,

Sã porneascã’ntreaga gloatã,

Sã ucidã, pãlãmida,

Spinii marelui masacru,

August, patruzeci si patru,

Ce-a dus Tara în robie

Si-a pus fiara

S’o sfâsie.

Dar, veni-va Ziua Sfântã,

Când din lemn de roatã frântã,

Ne vom face buzdugane

Si-om zdrobi

Seceri, ciocane.

Iar pe voi,

Tirani haini,

Vã vom pune

Intre spini

Si rug mare vã vom face,

Pentru-a lumii

SFÂNTÃ PACE,

Sã distrugem pe vecie,

JUG, TRÃDARE si ROBIE!

de Toma Gh. Eremia  – Aiud , Februarie 1951

Ardealul de azi nu-si mai cântã senin
rapsodia unui eroic destin.
Un cântec se-aude si-acela zãlud:
Aici e Aiudul, aici e Aiud!

Si dacã’ntreba-vei izvor cu izvor
rapsodia unui eroic popor,
în susur auzi doar rãspunsul lui ud:
Aici e Aiudul, aici e Aiud!

Aici e Aiudul, aici e Aiud,
rãsunã din piepturi cuvântul durut.
Aici unde viata îsi cântã imn sfânt
un neam se coboarã cu fruntea’n pãmânt.

Satan de-ar voi ca si vechiul lui vad
sã se cheme altfel, decum este, iad,
ar spune sinistru cu glasul lui crud:
Aici e Aiudul, aici e Aiud!

autor : deţinut necunoscut

Intrebat-am vântul, cãlãtorul,
Bidiviu pe care-aleargã norul
Cãtre-albastre margini de pãmânt:
-Unde sânt cei care nu mai sânt?
-Unde sânt cei care nu mai sânt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mã apasã nevãzute’n zbor.

Intrebat-am luminoasa ciocârlie,
Candelã ce leagãnã’n tãrie
Untdelemnul cântecului sfânt:
-Unde sânt cei care nu mai sânt?
-Unde sânt cei care nu mai sânt?

Zis-a ciocârlia: S’au ascuns
In lumina Celui Nepãtruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede’n întuneric
Tainele nespuse de cuvânt:
-Unde sânt cei care nu mai sânt?
-Unde sânt cei care nu mai sânt?

Zis-a bufnita: Când va cãdea
Marele’ntuneric, vei vedea.

de Nichifor Crainic

Alaturi de temnita, pe-o rana, pe-o coasta,
cimitirul nostru tace, adasta,
asteapta sicrie sarace
cu numar de smoala scris pe capace…

Cimitir fara iarba, doar huma
ocolit ca o molima neagra de ciuma,
cimitir fara poveste
unde nu’ngenuncheaza neveste,

unde mame nu plang,
unde nu s’aud lacrimi de tane.

Crucile strambe si schioape
vrura sa fuga, sa scape,
dar numai o clipa rebele
- parca somate de sentinele -
au stat… s’au supus,
au ridicat mainile in sus…

Uite, gardianul le pune in fiare
pentru incercare de evadare!
Cat este ziua de lunga,
vantul le numara’n dunga:
cinci, zece, treizeci, toate la fel.
Toti detinutii prezenti la apel,
toti aliniati pe tapsan
ca la inspectia domnului Prim-Gardian.

Cat este seara si umbra,
cimitirul tainelor umbla.
Cat este noaptea de’nalta,
cimitirul tainelor tresalta.
Cand luna iese pe coame,
crucilor parca le e foame,
si in gropi de namol, osanditii,
flamanzii, lihnitii, truditii,
cu bratele’ntinse spre luna
cer paine calda si buna…

Cand stelele cad fumegande,
crucile’s haite flamande
si gropile soptesc intre ele in soapte:
-Hei, maine sau poimaine noapte,
poate-or sosi sa scrasneasca’n noroi
si cinci sute treizeci si doi*)
sau opt sute sapte*)…

de Radu Gyr

*) 532 (numãrul de încarcerare al lui Radu Gyr);
*) 807 (numãrul de încarcerare al Printului Alexandru Ghica).

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
Era un vietas ofticos.
Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul,
si-o noapte-a varsat sange pe jos.

Sta zugravit cu vapsele sarace – sfant pe sindrila -
cand lacatu’n zori a svacnit.
Amar, inlemnise obrazul in crancena sila.
Gardianul asa l-a gasit.

Au venit alti doi paznici, tragind mohorati din tigara,
si’ntr’o patura rupta l-au pus.
Mana-i curgea ca o zdreanta din uniforma-i murdara,
si ei l-au luat si l-au dus.

Galbeni, de dupa zabrele pandeau, tacuti, osanditii
cum lesul afara e scos.
Pe gardieni si pe mort ploua vanat, dupa traditii,
vanat, taraganat si cleios…

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
L-au luat si l-au dus de la noi…
Dar, noaptea, cand plosnita suge si luna e ca tutunul,
ocnasul mort a venit inapoi.

Mi-a venit la vizeta cu pasii de frunze: – Hai, frate.
Am sarit de pe scandura mea.
Obrazul si ochii-i luceau de fericiri dilatate,
si putreda-i gura zambea.

-Hai, frate, mi-a spus, si-un freamat parca-l batea intr’o dunga.
M’asteapta afar’ un landou.
Deasupra temnitei m’am plimbat cat e noaptea de lunga,
si plec cu landoul din nou.

Nu, nu m’au ros niciodata oftica, foamea, paduchii,
in stele am grajd de aur curat.
Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,
noaptea’n celula mi l-am lucrat.

Vecine, vazduhul ne cheama vibrind din vechi violoncele.
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?
E drumul ocnasilor: uite, i-am intalnit printre stele
din lanturi sunind, in convoi.

Vino cu mine. Din rogojina fa-ti verde trasura.
Sunt paturi albe sus, si sunt paini.
Ne-asteapta’n luceafar Iisus, cu lapte cald si prescura
si-un pahar plin cu lacrimi, in maini.

de Radu Gyr

Aiudule, Aiudule,
temnita crunta,
fa-te zaludule
piatra marunta.

Focul mance-te
ca nu te saturi.
Mereu vrei scancete
si bei oftaturi.

Vantul destrama-te
ca nu-ti ajunge
- si’n marea-ti foamete -
mereu vrei sange.

Apele faca-te
ape ca ele,
lacrimi din lacate
plans de zabrele.

Grindina ‘ndoaie-te
spele-te ploaie,
lanturi si geamãte
sa ti le’nmoaie.

Aiudule, Aiudule
fiara nauca,
face-te-ai crudule
scrum si naluca.

de Radu Gyr

Sângernând de răni adânci,
De zile fără soare,
De răni ascunse şi puroi,
Cu oasele slabe şi moi,
Stau ghemuit în pat şi mâ gândesc
Că în curând am să vă părăsesc,
Prieteni dragi.

-
Nu plângeţi că mă duc de lângă voi

Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi

Cu hoţii în acelaşi cimitir,

Căci crezul pentru care m-am jertfit

Cerea o viată grea şi-o moarte de martir.

-

Luându-L pe Iisus de Împărat,
Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
Luându-mă cu diavolul la trântă
Şi ani de-a rându-ntr-una m-am luptat
Să devin altul,
Un erou,
Om nou.

-

Şi-am vrut
Neamul să-l mut
De-aici, de jos,
La Domnul Iisus Hristos.
Nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid
Şi nici de cei ce trupul v-il ucid.
De Cel ce viaţa-ţi scoate din robie
Şi fericirea-ţi dă în veşnicie,
De El să-ţi fie frică, turmă mică.

-

Acum, când văd cât sunt de păcătos,
De mic şi de neputincios,
Că am nevoie multă de-ndurare,
De dragoste, de milă, de iertare,
Că numai Dumnezeu le poate toate
Şi lumea din robie El o scoate,
Devin copil supus,
Sunt umilit
Şi-s fericit.

-

Din cerul tău înalt şi prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
Prietenilor mei de pe pământ
Redă-le, Tu, în alb veşmânt
Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles.

de Valeriu Gafencu

Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe

să sune scrâşnetul hain

şi mii de lacăte la uşe

eu tot ceea ce-am fost rămân.

Surpaţi asupră-mi munţi şi ape

puteţi chiar să mă spânzuraţi

Cu grele,negre târnăcoape

credinţa nu mi-o sfărâmaţi.

Târâţi-mă de vreţi sub şanţuri

şi îngropaţi-mi trupul stins

Eu sorb ca Făt-Frumos din lanţuri

puteri adânci de neînvins.

Puteţi să năpustiţi tot iadul

ca să mă frângă până-n miez

Eu stau în viscole ca bradul

şi tare,tare ca un crez.

—

Nu pentru-o lopata de rumena paine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru vazduhul tau liber de maine,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

—

Pentru sangele neamului tau curs prin santuri,

pentru cantecul tau tintuit in piroane,

pentru lacrima soarelui tau pus in lanturi,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

—

Nu pentru mania scrasnita-n masele,

ci ca sa aduni chiuind pe tapsane o claie de zari şi-o caciula de stele,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi si-n ea sa te-afunzi

ca un cer in bulboane si zarzarii ei peste tine sa-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

—

Si ca sa pui tot sarutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane, pe toate ce slobode-ti ies inainte,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii! Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Si sus, spre lumina din urm’-a furtunii,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

de Radu Gyr

mai departe…

Posted in Basarabia,Bucovina,Transnistria Tagged: 1941, Anticomunism, Bucuresti, experiment, Holocaust, ion coja, istorie necenzurata, manipulare, minciuna, Mişcarea Legionara, pogromul de la Iasi, prigoana, puscarie, razboi, rebeliune, teoria conspiratiei ]]> http://vladenko.wordpress.com/2009/08/31/responsabilitatea-violentelor-antisemite-din-romania-1941/feed/ 1 vladenko http://vladenko.wordpress.com/2009/08/31/cartea-neagra-citita-atent/ http://vladenko.wordpress.com/2009/08/31/cartea-neagra-citita-atent/#comments Mon, 31 Aug 2009 08:51:27 +0000 vladenko http://vladenko.wordpress.com/?p=1523 ]]>

Cartea Neagră, scrisă de evreul Matatis Carp şi publicată în anii 1947-48, are trei volume, dedicate, în ordine, momentelor de grea cumpănă prin care au trecut evreii din România: guvernarea legionară, pogromul de la Iaşi şi deportarea în Transnistria. Cartea Neagră se citeşte în mare grabă. Mai exact spus, se frunzăreşte. Este o carte …jenantă. Nu cred că s-a găsit cineva s-o citească atent cap-coadă. Eu, ca român şi ca om, citind la această carte, am fost mereu încercat de două sentimente contradictorii, iar fiecare dintre aceste sentimente mă zorea să las mai repede cartea din mână: (1) sentimentul ruşinii că au putut fi săvârşite crimele descrise şi inventariate, şi (2) sentimentul ruşinii că autorul inventează aceste crime sau măcar le exagerează numai, cu bună ştiinţă, că adică minte!

mai departe…

Posted in Basarabia,Bucovina,Transnistria Tagged: Anticomunism, antonescu, detentie, Holocaust, ion coja, istorie necenzurata, legiunea, manipulare, Mattatias Carp, minciuna, Mişcarea Legionara, prigoana, puscarie, razboi, securisti, soviets, teoria conspiratiei, URSS ]]> http://vladenko.wordpress.com/2009/08/31/cartea-neagra-citita-atent/feed/ 0 vladenko carteaneagraMattatiasCarp http://vladenko.wordpress.com/2009/08/31/minunata-poveste-a-evreului-spiegel/ http://vladenko.wordpress.com/2009/08/31/minunata-poveste-a-evreului-spiegel/#comments Mon, 31 Aug 2009 08:39:58 +0000 vladenko http://vladenko.wordpress.com/?p=1516 ]]>

sau Cum îl pune Zaharia Coja pe Matatias Carp la stâlpul infamiei

Îi auzi pe unii zicând: „Au fost omorîţi şase milioane de evrei nevinovaţi!… Dar şi unul singur să fi fost ucis, şi crima este la fel de mare!” Vorbe de la care avem, deductiv, teza reciprocă, la fel de valabilă: Când eşti acuzat că ai ucis şase milioane de evrei, dacă poţi dovedi pentru un singur evreu că au minţit când l-au declarat victimă, este suficient ca să ai dreptul să te îndoieşti şi de ceilalţi evrei că au fost într-adevăr ucişi!”

În numele acestui principiu voi oferi în continuare cititorilor noştri minunata poveste a evreului Alexandru Spiegel, o voi oferi în două variante, una a evreului Matatias Carp, şi alta a românului Ion Coja, subsemnatul de mine…

mai departe…

Posted in Basarabia,Bucovina,Transnistria Tagged: 1941, abator, Anticomunism, detentie, evrei, evreu, Holocaust, ion coja, istorie necenzurata, manipulare, minciuna, Mişcarea Legionara, puscarie, razboi, rebeliune, teoria conspiratiei, URSS ]]> http://vladenko.wordpress.com/2009/08/31/minunata-poveste-a-evreului-spiegel/feed/ 0 vladenko coja cartea neagra http://vladenko.wordpress.com/2009/08/31/generalul-antonescu-%e2%80%93-autorul-loviturii-de-stat-din-ianuarie-1941/ http://vladenko.wordpress.com/2009/08/31/generalul-antonescu-%e2%80%93-autorul-loviturii-de-stat-din-ianuarie-1941/#comments Mon, 31 Aug 2009 08:29:24 +0000 vladenko http://vladenko.wordpress.com/?p=1505 ]]>

Pe parcursul scurtei sale istorii publice, Miscarea Legionara a cunoscut din 1927 pâna în 1941 cinci dizolvari ordonate de partidele istorice sau direct de catre Carol al II-lea. Aceasta a însemnat sute de morti, mii de ani de temnita si lagar.

Aparuta dinlauntrul generatiei tinere care se ridica dupa primul razboi mondial, condusa de elita acelui tineret, era firesc ca Miscarea Legionara sa retina atentia celor mai corecti dintre intelectualii vârstnici care îi descopereau înca disponibilitati de munca si sacrificiu pentru viitorul natiunii române.

mai departe…

Posted in Basarabia,Bucovina,Transnistria Tagged: 1941, Anticomunism, antonescu, apocalipsa, codreanu, comunism, detentie, eroi, horia sima, istorie necenzurata, manipulare, minciuna, Mişcarea Legionara, prigoana, puscarie, razboi, rebeliune, revolutie, teoria conspiratiei, URSS, viitor ]]>