Amin – Sergiu Mandinescu

Amin

Era o noapte jefuită de stele.

La fereastra nădejdii , zăbrele.

La uşa salvării , lăcate,

iar frunţile noastre palide , înnoptaseră toate.

Când in mijlocul nostru a izbucnit , ca o flacără neagră , ura,

focul ei a topit îintr-o clipă

gând,suflet,aripă,

toate din tot – şi n-a mai rămas decât zgura.

Baroase cumplite sparseră tăcerea

în cioburi de răcnete mari cât durerea.

Ţăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer

Martirii ardeau pe ruguri de ger…

Atât de cumplite au fost suferinţele

că mulţi dintre noi în noaptea aceea şi-au pierdut minţile ,

iar alţii şi-au pierdut veşnicia.

Din cei ce-au trecut pe acolo , numai morţii trăiesc

asemenea lui , aşijderea ţie ,

iată ,de pildă,eu umblu,vorbesc,

dar viaţa mea nu-i,prietene,decât o moarte vie.

Ah,Doamne,iată-mă aici la ceasul comorilor

Îmbraţişându-mi durerea sub lespezi de patimi şi chin.

Aştept Învierea,aştept Arhanghelul zorilor,

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh ,

Amin.

de Sergiu Mandinescu